Invelis de ceata...

Ma rastignesc,
sa mi te-nchin
in vorbele ce vin,
mai lin,
in vara cea ploioasa.
Si vara mi-a trecut
o, rid tamaios-
ce te asterni
pe tample-ncercanate.

Eu te ador,
o, tarfa de maslin -
cand vii
sa mi te-asterni in poala,
cu surasu-ti ingalbenit
de scancet de tigara.
Cu venele-ti peticite
de durerea mortilor ce ti-au vorbit-
te-ai inghetat,
cand m-ai cuprins,
sa ma-nfiori.
Dar glasul tau strident
te-a dat de gol
cand mi-ai vorbit
de natiuni spurcate,
de durerile-esecuri
care-au plans,
stramosi ai negrului blestem
ce au pierit
sa inviem.

Si noi ne stingem tot mai lent,
in suparari de piatra.
Ce specie bizara,
flamanda-n multumire,
mi-ai tot respins
in simtamant,
secrete de mormant,
ce-au tainuit mistere.

O, tarfa ne-mplinita!
intoarce-te in gand,
in organele-ti speriate -
sa mi te afirmi,
sa-ncerci
sa te intreci
           in ritualuri
ce te-mpiedica
sa speri
     c-afara totu-i crud.
Crud ti-e portul
cand te cuprinzi
in recele-ti nemultumit
ce-ti zbiara-ncet in creieri.

Te odihnesti-
-tais de sfecla-
sa te-adormi
in viduri iluzorii...
ca te-am pierdut,
               te-am adorat...
Sa multumesti credintei
in care nu te-ncrezi,
Sa visezi,sa simti, s-acuzi
                 paturi mai blande.

Influenta-ti efemera-
ce te-adulmeca
in cearsafuri de matasa fina,
care te-au invatat ca totu-i greu,
si greul te apasa,
te-ntoarce-n drum...
si drumul l-ai pierdut
crezand in golul
ce-a-ncercat sa iasa...
si gol si vid si greu,
ca ei te-adora,
sa-ti fie ingeri de vioara
in raul ce te-afunzi,
ce tai, ce vezi, ce crezi-
e totul invelit in ceata.